„CESI – Calitate prin educație școlară incluzivă” – COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ PENTRU PROIECTUL

„CESI – Calitate prin educație școlară incluzivă”, șanse la educație de calitate pentru 500 de copii în risc de părăsire timpurie a școlii

Vineri, 5 ferburarie 2021 între orele 10:00 și 12:00 la sediul CJRAE Suceava și online pe platforma Zoom, a avut loc Conferința de lansare a proiectului „CESI – Calitate prin educație școlară incluzivă” al cărui promotor este Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

 Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 859.554 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului CESI – Calitate prin Educație Școlară Incluzivă”, cod PN2017 este creșterea gradului de incluziune socială a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc prin promovarea educației incluzive în cele 14 școli colaboratoare selectate din județele Suceava și Brașov.

La activitatea au fost prezente în online 49 de cadre didactice, managerii școlilor colaboratoare, reprezentanți ai inspectoratelor școlare, precum și reprezentanți ai consiliilor județene din județele Suceava și Brașov, domnul Adrian Aszelmenczi, ofițer de proiect din cadrul FRDS, la care s-au adăugat 16 reprezentanți ai CJRAE Suceava, prezenți la sediul instituției. Organizatorii evenimentului au prezentat în cadrul conferinței obiectivele, grupul țintă și activitățile din cadrul proiectului ce se desfășoară începând cu luna ianuarie, 2021 timp de 2 ani, în cele 14 școli din județele Suceava și Brașov.

Proiectul, ce se adresează unui grup țintă format din 500 copii si tineri care provin din medii dezavantajațe, din școli din mediul rural și urban din cele două județe, aflați în risc de părăsire timpurie a școlii/ risc de abandon școlar sau cu cerințe educaționale speciale, va contribui la îmbunătățirea participării școlară a acestora și la creșterea ratelor de tranziție de la ciclul primar la cel gimnazial şi de la cel gimnazial la cel liceal.

Având un concept integrat, proiectul se adresează și unor grupuri țintă formate din 250 de părinți/tutori și membri ai familiilor copiilor din grupul țintă, personal din domeniul educației care lucrează cu copiii sau tinerii (70 de cadre didactice).

Participanții la eveniment au subliniat necesitatea promovării educației incluzive, apreciind că astfel de proiecte cu finanțare europaeană pot contribui prin activitățile propuse la creșterea atractivității școlii pentru copiii din medii dezavantajate, la îmbunătățiirea performanțelor la clasă a profesorilor și la o colaborare și mai bună a școlii cu familia.  

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestui text nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului

Persoană de contact,

Director CJRAE Suceava

Prof. Maria PAVELESCU

Tel. 0744 700 519

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.