C.J.A.P.

cjap

Centrul Județean de Asistență Psihopedagogică Suceava

  • oferă informare, consiliere, documentare şi îndrumare pentru preșcolari/elevi, părinţi şi cadre didactice în problematici specifice: cunoaştere şi autocunoaştere, adaptarea elevilor la mediul şcolar, adaptarea şcolii la nevoile elevilor, optimizarea relaţiilor şcoală-elevi-părinţi;
  • asigură prin intermediul metodelor, procedeelor şi tehnicilor specifice prevenirea şi diminuarea factorilor care determină tulburări comportamentale, comportamente de risc sau disconfort psihic;
  • realizează investigarea psihopedagogică a copiilor şi elevilor;
  • propun şi organizează programe de orientare a carierei elevilor în unităţile de învăţământ din județul Suceava;
  • asigură servicii de consiliere şi cursuri pentru părinţi;
  • coordonează şi sprijină cabinetele de asistenţă psihopedagogică şi cabinetele interşcolare din unităţile de învăţământ preuniversitar;
  • colaborează cu personalul de la agenţiile locale de ocupare şi formare profesională;
  • sprijină şi asigură asistenţa şi consilierea metodologică a cadrelor didactice;
  • elaborează studii psihosociologice privind opţiunile elevilor claselor terminale vizând calificările profesionale prin învăţământul profesional şi liceal, precum şi tipurile de unităţi de învăţământ din cadrul reţelei şi alte tipuri de studii în funcţie de nevoile identificate;
  • este implicat alături de Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava în examinarea propunerilor tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar din reţea şi a ofertei privind planul de şcolarizare;
  • monitorizează proiectele/programele, parteneriatele educaţionale interne sau internaţionale derulate pe plan local cu autorităţile din învăţământ, autorităţile locale, asociaţii şi fundaţii cu preocupări în domeniu vizând problematica consilierii, orientării şcolare, profesionale şi a carierei elevilor;
  • monitorizează, prin intermediul profesorilor consilieri şcolari proprii, situaţiile de abandon şcolar ridicat, risc privind consumul de droguri, tulburări comportamentale din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ în care din motive obiective nu au putut fi normate posturi în cabinete şcolare, urmând să prezinte rapoarte semestriale;
  • recomandă părinţilor consultarea altor instituţii pentru problemele care nu sunt de competenţa sa – centre logopedice, comisii de expertiză, cabinete medicale, cabinete psihologice etc.;
  • coordonează şi sprijină cadrele didactice din cabinetele de asistenţă psihopedagogică în vederea perfecţionării curente şi prin grade didactice;
  • colaborează cu cabinetele logopedice;
  • colaborează cu mediatorii şcolari;
  • asigură servicii de consiliere şi asistenţă psihopedagogică pentru copiii cu cerinţe educative speciale;
  • organizează grupuri de intervizare;
  • coordonează proiectele şi activităţile de consiliere individuală şi de grup ale elevilor cu manifestări deviante.

Fii ONLINE în siguranță!

Internetul este parte din viața copiilor zi de zi, fie că socializează cu prietenii, fac temele pentru acasă, ascultă muzică sau urmăresc vloggerul preferat. 

În timp ce Internetul oferă oportunități extraordinare, trebuie luată în considerare SIGURANȚA de bază în online. Este esențială predarea acestor principii fundamentale copiilor/elevilor dumneavoastră. Așa-numiții ,,agresori cibernetici” pot trimite vorbe sau imagini jignitoare. În același timp, copiii pot accesa conținuturi sau jocuri periculoase, neadecvate vârstei lor. Internetul și rețelele sociale facilitează comunicarea, elimină o serie de granițe și reduc semnificativ distanțele fizice, însă în același timp creează posibilitatea apariției conturilor false, a hărțuirii, violenței, abuzului, pericole care se pot transfera, mai ales în cazul copiilor, din mediul virtual în viața reală .

Un rol extrem de important în ceea ce privește siguranța copiilor pe Internet aparține părinților, care ,, trebuie șă devină la fel de conștienți și responsabili de activitatea online a copiilor precum sunt de activitatea lor din viața reală.” ( Ghidul utilizării în siguranță a Internetului “ – Salvați copiii, București, 2014). 

Am vorbit deschis luni, 22 noiembrie, timp de o oră și jumătate, începând cu ora 17:00, în cadrul webinarului „Fii ONLINE în siguranță!”, cu un specialist în securitate cibernetică, alături de consilieri școlari din cadrul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică Suceava, într-o întâlnire în care am aflat cum să prevenim abuzul online, cum să recunoaștem semnele care anunță aceste derapaje, cum îi putem ajuta pe cei care sunt afectați de aceste probleme. 

Mulțumim pentru interes, implicare și feedback-ul pozitiv  pentru acest eveniment. 

Cu considerație, 

Echipa CJAP Suceava.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.