Efecte fiziologice: creşte presiunea sanguină; ridică tonusul muscular; activează respiraţia; datorită intensităţii ridicate a energiei radiante a lungimii de undă electromagnetică ce îi corespunde, dă senzaţia de căldură.
Efecte psihologice: culoare foarte caldă; stimulator general, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, îndeosebi în plan psihomotor, stimulator intelectual, neliniştitor, senzaţie de apropiere în spaţiu, aprindere, însufleţire, activare, mobilizare, facilitează asociaţiile mintale de idei.
Semnificaţie psihologică şi rezonanţă afectivă: se caracterizează ca ,,forţa voinţei” specifică tipului activ, excentric, ofensiv-agresiv, autonom, locomotor, competitiv, operativ; exprimă dorinţă, excitabilitate, dominanţă, erotism.
Utilizări recomandabile: în vestibuluri, camere sau ateliere cu accente de înviorare a spaţiului şi a obiectelor din spaţiu; în spaţii mari; în spaţiile cu temperatură scăzută; pentru muncile monotone şi migăloase ca element decorativ.
După dr. Pavel Mureşan